EUR-Lex – Pagina 21 – EUX_EUR

EUR-Lex

CELEX:32026D2256: Decizia (UE) 2026/2256 a Consiliului din 24 septembrie 2026 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt al SEE cu privire la modificarea Protocolului 10 privind simplificarea controalelor și a formalităților pentru transportul de mărfuri anexat la Acordul privind SEE și a Protocolului 31 privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți anexat la Acordul privind SEE (Contribuția financiară la CBAM) (Text cu relevanță pentru SEE)

CELEX:32026R2268: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/2268 al Comisiei din 7 octombrie 2026 de modificare a anexelor V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 în ceea ce privește rubricile referitoare la Canada, la Regatul Unit și la Statele Unite din listele cu țările terțe, teritoriile sau zonele acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene

OJ:L_202602268: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/2268 al Comisiei din 7 octombrie 2026 de modificare a anexelor V și XIV la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/404 în ceea ce privește rubricile referitoare la Canada, la Regatul Unit și la Statele Unite din listele cu țările terțe, teritoriile sau zonele acestora din care este autorizată introducerea în Uniune a transporturilor de păsări de curte, de materiale germinative provenite de la păsări de curte și de carne proaspătă de păsări de curte și de vânat cu pene

OJ:L_202602256: Decizia (UE) 2026/2256 a Consiliului din 24 septembrie 2026 privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comitetului mixt al SEE cu privire la modificarea Protocolului 10 privind simplificarea controalelor și a formalităților pentru transportul de mărfuri anexat la Acordul privind SEE și a Protocolului 31 privind cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți anexat la Acordul privind SEE (Contribuția financiară la CBAM) (Text cu relevanță pentru SEE)